Mausoleul Eroilor de la Focșani

Locație: Bulevardul București, nr. 9, mun. Focșani, jud. Vrancea

Cod LMI: VN-IV-m-B-06592

Mausoleul Eroilor din Focșani a fost proiectat de arhitectul State Balosin, construcţia sa începând în anul 1925. Inițiativa înălțării monumentului a avut-o Societatea „Mormintele Eroilor”, filiala Putna, președintele acesteia fiind generalul Toma Lișcu. Generalul Lișcu a coordonat strângerea de fonduri pentru înălțarea Mausoleului. Ridicarea Mausoleului – Osuar din Focșani s-a dovedit a fi destul de anevoioasă și a necesitat un mare efort în a asigura sumele necesare construcției monumentului. În interior se află trei cripte comune și 518 morminte individuale sau firide, care conțin rămășițele a 1744 eroi.

Mausoleul a fost construit în memoria eroilor care au luptat în Primul Război Mondial. Regimul de ocupație germană și-a stabilit sediul pentru administrația civilă la Focșani. În timpul ocupației, locuitorii orașului și cei din județ au suferit o serie de atrocități, precum: perchiziții, case distruse, deportări, arestări și, nu în ultimul rând, muncă forțată în beneficiul armatei germane.

Dar victoriile repurtate de armata română în vara anului 1917 le-au dat focşănenilor speranţa că oraşul va fi eliberat şi că vor scăpa astfel de ocupaţia germană. Izbânda incontestabilă a românilor de la Mărăşeşti a creat panică în rândurile armatei germane. Martori contemporani cu evenimentele scriau că mulţi germani fugeau de pe poziţiile ocupate, iar la „Focşani e o debandadă generală. Comandamentul împachetează şi se găteşte de plecare. Comandantul închisorii predă ofiţerului român, cel mai înalt grad printre prizonierii săi, comanda asupra gărzii germane şi a prizonierilor români, anunţându-l că germanii evacuează oraşul”.

Locuitorii de astăzi ai oraşului Focşani păstrează vie amintirea acelor zile de restrişte, dar mai ales pe cea a eroilor care şi-au sacrificat însăşi viaţa pentru apărarea şi întregirea teritorială. Acestora le-au înscris numele pe marmura monumentelor şi a mausoleului ridicate în oraş.

Mausoleul a fost construit din cărămidă, piatră şi beton pe un plan în formă de cruce. Construcţia de inspiraţie bizantină, cu trei turle, este bine proporţionată şi beneficiază de o suprafaţă de 457 mp. Peste corpul central se ridică o cupolă ce se sprijină în interior pe pandantivi şi arce, iar la partea superioară prezintă goluri arcuite în care s-au montat ferestre, cu scopul de a filtra lumina în interiorul mausoleului. Deasupra cupolei, în exterior, s-a amplasat o cruce din beton. Cupolele laterale, arcuite pe trei jumătăţi de sferă, se profilează ca o etajare de linii curbe.

Accesul în incinta Mausoleului se face pe scara cu trepte din beton şi uşa masivă din fier forjat, montată într-un portal masiv din beton. Acesta, străjuit de două coloane cu fusul rotund şi capiteluri compozite, sprijină un fronton cu decoraţii florale, care încadrează anul 1926. Pe frontispiciul frontonului, de o parte şi alta a unui cartuş în care sunt redate în relief atributele vitejiei şi victoriei (spada şi baioneta), s-a inscripţionat cu litere în relief: „PRO – PATRIA”.

Pe platforma superioară se află un monument din beton, rotunjit la partea superioară, pe care s-au fixat plăci de marmură. Acestea sunt marcate cu inscripţii ce amintesc de eroii vrânceni împuşcaţi în vara anului 1917, de către armata germană, pentru spionaj în favoarea armatei române şi care au fost înhumaţi în criptele mausoleului. Pe aleea principală a fost amplasată o troiţă lucrată artistic, cu decoraţii crestate în lemn.

Din anul 1990, monumentul a servit ca biserică de cult pentru enoriaşii din zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *